Politica genocidului si a agresiunii, promovată de naţionaliştii armeni împotriva poporului azer numără mai bine de două sute de ani. Scopurile acestei politici constau în îndepărtarea azerilor de pe pământul strămoşesc şi crearea în aceste locuri a «Armeniei Mari», o ficţiune a istoricilor şi ideologilor armeni. Pentru realizarea mârşavei şi periculoasei lor politici, dânşii recurgeau la felurite metode şi mijloace, la falsificarea datelor istorice, la provocări politice, iar la nivelul statului se oferea sprijin naţionalismului militant, separatismului şi agresiunilor, îndreptate împotriva popoarelor vecine. În acest scop, în Armenia şi în unele state străine au fost înfiinţate organizaţii «naţional-culturale», religioase, politice şi chiar teroriste, au fost mobilizate posibilităţile diasporei armene şi ale lobbiştilor.

Divizarea pământurilor azere în două părţi, urmare a războaielor dintre Rusia şi Iran care au avut loc în primul pătrar al secolului al XIX-lea, a pus începutul strămutării masive, cu scop bine determinat, a armenilor din Iran şi Turcia pe teritoriul Karabahului, ceea a schimbat substanţial situaţia demografică din Karabah. În 1905, naţionaliştii armeni au organizat măcelărirea azerilor pe propriul lor pământ, au distrus sute de localităţi. În 1918, cu susţinerea Comunei din Baku ai cărei conducători politici şi militari erau majoritar armeni, a fost adus la îndeplinire odiosul plan, scopul căruia consta în epurarea azerilor din Gubernia Baku. În timpul acestui eveniment au fost omorăţi zeci de mii de locuitori paşnici, au fost distruse localităţi, monumente de cultură, moschei şi şcoli. Armenii s-au răfuit cu populaţia azeră civilă din Gandja, Şamahi, Quba, Lankaran, Karabah, Muqan şi din alte colţuri ale Azerbaidjanului.

Politica genocidului şi a deportării azerilor a fost continuată prin metode perfide şi rafinate şi în perioada puterii sovietice, care proclamase lozinca despre egalitatea naţiunilor şi a popoarelor. În acest răstimp au fost adoptate o mulţime de hotărâri eronate şi injuste privitor la Azerbaidjan. În anii 20 teritoriul azer Zanghezur a fost cedat fără niciun fel de temei Armeniei, astfel străvechiul ţinut al Azerbaidjanului – Nahçivan – s-a pomenit rupt de teritoriul Patriei noastre. În Nagorno-Karabah a fost creată autonomia armeană.

Urmare a deciziei voluntariste, adoptată de către conducerea URSS, armenii au reuşit să obţină în anii 1948-1953 deportarea a sute de mii de azeri de pe strămoşescul lor pământ şi crearea, de facto, pe teritoriul Armeniei, a unei republici monoetnice.

Neîntemeiatul conflict din Nagorno-Karabah, izbucnit în 1988, reacţiunea armeană dezlănţuită pe teritoriile azere şi suferinţele amare ale populaţiei azere inocente, victimă a acestei reacţiuni, au fost, din păcate, tratate cu indiferenţă tacită de către conducerea fostei URSS şi lumea civilizată. Entuziasmaţi şi profitând de o asemenea situaţie, armenii au purces la continuarea consecventă a politicii genocidului contra azerilor şi la comiterea de crime nemaiîntâlnite în istorie. Forţele armate ale Armeniei au ocupat 20% din teritoriul Azerbaidjanului, inclusiv 7 raioane din jurul Nagorno-Karabahului – Kalbadjar, Lacin, Agdam, Fisuli, Djabrayil, Qubadli şi Zanghilan. Peste 1 milion de azeri au fost alungaţi în mod barbar de pe pământul strămoşesc, zeci de mii de oameni au fost ucişi, au devenit invalizi, au fost luaţi prizonieri. Au fost făcute una cu pământul, victime ale nemaipomenitului vandalism armean, sute de locuinţe, mii de instituţii culturale, de învăţământ şi de ocrotire a sănătăţii, monumente de cultură şi istorie, moschei, sanctuare, cimitire. 

Tragediile provocate de către bandiţii armeni înarmaţi în primii ani ai conflictului prin satele Nagorno-Karabahului, precum Kiarkidjahan, Massali, Quscular, Qaradagli, Agdaban şi în alte localităţi locuite de azeri, şi în cele din urmă, genocidul de la Xoçali, constituie crime şi vor persista pentru totdeauna ca o pată neagră pe conştiinţa «năpăstuiţilor şi încercaţilor de soartă armeni».

Tragedia de la Xoçali constituie una din monstruoasele crime ale secolului XX, comisă împotriva poporului azer de către armeni, - autorii politicii şovine pentru formarea «Armeniei Mari» şi a statului monoetnic. La sfârşitul secolului al XX-lea ocupanţii armeni, nefiind pedepsiţi de nimeni datorită faptului, că opinia publică mondială şi organismele internaţionale nu au conştientizat, nu au condamnat şi nu au prevenit crimele lor, au continuat ocuparea teritoriilor azere, începută la 1905, săvârşind crime monstruoase şi bestialităţi contra umanităţii.

În noaptea de 26 februarie 1992, scrisă cu litere de sânge în istoria Azerbaidjanului, forţele armate armene cu susţinerea mijloacelor tehnice şi a militarilor Regimentului 366 Infanterie Motorizată, încartiruit în oraşul Hankendi încă de pe timpul URSS, majoritatea efectivelor căruia erau armeni, au ras de pe faţa pământului vechiul oraş Xoçali.

Mai întâi, Xoçali a fost distrus prin borbardamente intense cu tunuri şi alte mijloace tehnice militare. În oraş au izbucnit incendii. Apoi, în oraş au năvălit din mai multe direcţii, forţe pedestre care s-au răfuit cu cruzime cu locuitorii supravieţuitori.

În acea zi, într-un scurt răstimp, forţele armate armene au omorât cu cruzime şi prin tortură bestială 613 locuitori civili, iar 421 au fost grav mutilaţi.

Locuitorii paşnici, care scăpaseră din încercuire, au fost omorâţi cu o deosebită cruzime în păduri de către militarii armeni, rămaşi în ambuscade. Călăii feroci îi scalpau pe oameni, le tăiau diferite părţi ale corpului, le scoteau ochii bebeluşilor, le spintecau burta femeilor însărcinate, îi îngropau pe oameni vii în pământ sau îi ardeau, iar o parte din cadavre au fost minate.

În acest interval au dispărut fără veste şi au fost luaţi prizonieri 1275 de oameni, oraşul cu o populaţie de 10 mii de locuitori a fost devastat, clădirile distruse şi incendiate. Soarta a 150 de oameni, printre aceştia numărându-se 68 de femei şi 26 de copii rămâne necunoscută şi până astăzi. În urma tragediei peste o mie de oameni din rândul populaţiei civile au devenit invalizi din cauza plăgilor împuşcate de diferite grade de gravitate. Printre cei ucişi se numără 106 femei, 83 de copii de vârstă fragedă, 70 de bătrâni. 487 de oameni au rămas schilozi, printre ei fiind 76 de adolescenţi.

În timpul acestei crime cu caracter politic şi militar 6 familii au fost omorâte în totalitate, 25 de copii şi-au pierdut ambii părinţi, 130 de copii au pierdut pe unul din părinţi. Din totalul de victime 56 de oameni au fost arşi de vii.

După spusele Preşedintelui Republicii Azerbaidjan, domnului Ilham Aliyev, cuprinse în adresarea către poporul azer cu ocazia aniversării genocidului de la Xoçali reiese că «sute de locuitori paşnici au fost ucişi fără nicio motivaţie militară, cu o cruzime fără precedent în istorie, iar cadavrele lor supuse profanării. Au fost nimiciţi copii, femei, bătrâni, familii întregi. La finele secolului XX a avut loc una din cele mai grave crime nu numai împotriva poporului azer, ci şi contra întregii umanităţi. După gravitatea, barbarismul şi cruzimea ei, tragedia de la Xoçali ocupă loc aparte printre crimele comise împotriva umanităţii».

E greu de a ne imagina, că astfel de acte de barbarism, fără seaman în istorie, au fost săvârşite de fiinţe umane la sfârşitul secolului al XX-lea şi sub ochii întregii lumi!

Concomitent cu manifestările politicii de teroare împotriva independenţei de stat şi a integrităţii teritoriale a Azerbaidjanului, această acţiune de masacrare nemiloasă în masa constituie o gravă crimă nu numai împotriva azerilor, dar şi împotriva întregii umanităţi. Săvârşind acest genocid la Xoçali, naţionaliştii armeni urmăreau scopul de a intimida poporul azer, care nu doreşte să cedeze teritoriile sale ocupanţilor, să frângă a sa voinţă de a învinge şi să-l nimicească.

Operaţia de atacare a oraşului Xoçali a fost dirijată de comandantul Batalionului 2 al Regimentului 366 Seiran Oganian, comandantul Batalionului 3 Evgheny Nabokih, şeful Statului Major al Batalionului 1 Valery Citcian. În operaţie au fost implicate peste 90 de tancuri, blindate şi alte mijloace tehnice militare. La genocidul populaţiei civile au luat parte activă militarii regimentului Slavik Arutiunian, Andrey Işhanian, Serghey Beglarian, Movses Akopian, Grigory Kisebekian, Vacik Mirzoian, Vaciagan Airiyan, Aleksandr Airapetian şi alţii, membrii formaţiunilor militare armene – Karo Petrosian, Seyran Tumasian, Valerik Grigorian şi alţii. S-a constatat că printre cei care s-au răfuit cu cruzime cu populaţia civilă din Xoҫali s-au aflat şeful Secţiei Afacerilor Interne din oraşul Hankendi Armo Abramian, şeful Secţiei Afacerilor Interne a raionului Askeran Mavrik Gukasian, adjunctul său Şaghen Barseghian, preşedintele Frontului Popular din Nagorno-Karabah Vitaly Balasanian, şeful penitenciarului municipal din Hankendi Serjik Kociarian şi alţii.

S.Oganian, maior la momentul săvârşirii genocidului din Xoçali, poartă astăzi epoleţi de general şi e ministrul Apărării al Republicii Armenia. Un şir de alţi participanţi la crimă de asemenea ocupă posturi de răspundere în regimul de marionetă creat de Armenia şi în organele puterii din Armenia.

În Rezoluţia nr.96 a Adunării Generale a O.N.U. din 11 decembrie 1946 stă scris, că genocidul, prin nerecunoaşterea dreptului la viaţă a unei entităţi de oameni, aduce atingere demnităţii umane, privează omenirea de valorile materiale şi spirituale create de către oameni. Astfel de acţiuni contravin totalmente scopurilor şi sarcinilor O.N.U. În Convenţia «Cu privire la prevenirea şi reprimarea crimei de genocid» adoptată prin Rezoluţia nr.260 a Adunării Generale a O.N.U. din 9 decembrie 1948 şi intrată în vigoare în 1961 este fixat temeiul juridic al crimei de genocid. Statele care au aderat la Convenţie, şi-au asumat responsabilitatea de a lua măsuri pentru prevenirea genocidului şi reprimarea vinovaţilor, confirmând că genocidul constituie o crimă care încalcă normele dreptului international, indiferent de faptul, dacă are loc pe timp de pace sau de război. Caracterul şi proporţiile monstruoasei crime comise la Xoçali dovedesc, că în timpul săvârşirii ei, au fost întrunite toate condiţiile, componente ale crimei de genocid, reflectate în această convenţie. A fost infăptuită o acţiune programată de masacrare nemiloasă şi masivă cu scopul exterminării definitive a oamenilor care locuiau pe acest teritoriu, numai din motivul, că dânşii erau azeri.

Faptele, legate de ignorarea de către Armenia a normelor dreptului international, care reglementează comportamentul pe timp de război, nu se limitează numai la acestea. Conform cerinţelor dreptului umanitar international, războiul urmează a fi dus doar între forţele armate ale părţilor conflictului militar. Populaţia civilă trebuie să nu participe la lupte şi faţă de ea trebuie să se manifeste respect. Conform articolul 33 al Convenţiei IV de la Geneva «Cu privire la protecţia persoanelor civile pe timp de război» sunt prohibite atentarea la viaţa şi securitatea populaţiei civile, inclusiv omorul prin diferite procedee, schilodirea, tratarea cu cruzime, cauzarea de

suferinţe şi tortura, atentarea la demnitatea umană, insultele şi acţiunile de umilire a populaţiei. În articolul 33 al Convenţiei se indică, că nicio persoană civilă nu poate fi reprimată pentru o infracţiune necomisă de dânsa.

Univoc e prohibită aplicarea faţă de populaţia civilă a măsurilor colective de pedepsire, intimidarea ei, acţiunile teroriste şi represiunile. Conform articolului 34 al Convenţiei menţionate, de asemenea e interzisă luarea de ostateci din rândul populaţiei civile. Însă armenii au demonstrat pe faţă nerespectarea acestui principiu, luând ca ostateci numai la Xoçali peste o mie de oameni. Ignorând aceste norme de drept, formaţiunle armene înarmate au recurs la metode crunte pentru exterminarea populaţiei civile din Xoçali. Cele enumerate mai sus sunt conforme cu condiţiile de săvârşire a crimei de genocid expuse în Convenţia «Cu privire la prevenirea şi reprimarea crimei de genocid» din 9 decembrie 1948.

Indivizii care au comis bestialităţi inimaginabile împotriva populaţiei azere civile în timpul cotropirii oraşului Xoçali şi astfel, au încălcat în mod grav cerinţele Convenţiei de la Geneva, articolele 2, 3, 5, 9 şi 17 ale «Declaraţiei Universale ale Drepturilor Omului», cerinţele Convenţiei «Cu privire la protecţia copiilor şi a femeilor în circumstanţe de forţă majoră şi în timpul conflictelor militare», Convenţiei despre «Prevenirea şi reprimarea crimei de genocid» încă nu şi-au primit pedeapsa. Iar impunitatea continuă să constituie un temei pentru săvârşirea de noi crime.

Armenia nu se fereşte de bestialităţile comise, dimpotrivă, justifică fără scrupule genocidul săvârşit contra azerilor, iar autorii acestuia sunt consideraţi eroi naţionali. În Armenia e promovată o politică antiazeră deschisă, la nivelul statului sunt create temeiuri pentru cotropirea de noi teritorii azere. Falsificata istorie a armenilor e ridicată la rangul politicii de stat în scopul creării terenului pentru educarea tineretului armean în spiritul şovinismului.

Oricât n-ar fi de straniu, însă parlamentarii unui şir de state, inchizând ochii la atare genocid real, cum este tragedia de la Xoçali, au transformat în obiect de discuţii legenda despre «genocidul armenilor» şi manifestând dispreţ faţă de adevărul istoric, chiar au adoptat nişte hotărâri injuste privitor la această chestiune. Anume aceasta constituie una din cauzele zădărniciei până la mometul dat, din vina părţii armene, a tentativelor de soluţionare pe cale paşnică a conflictului armeano-azer din Nagorno-Karabah.

Exagerând an de an evenimentele anului 1915, când, chipurile, a avut loc genocidul armenilor, şi ocupându-se de propaganda acestuia, istoricii şi politicienii armeni tind să şteargă din conştiinţa opiniei publice mondiale exterminarea masivă a azerilor, care are loc în mod real de la începutul secolului, încercând s-o dezorienteze pe această cale.

Teritoriile azere se află şi acum sub ocupaţie. Călăii armeni au exterminat oameni inocenţi cu cruzime de dragul scopurilor lor avide. Este de datoria fiecărui azer de a lupta pentru ca tragedia de la Xoçali să fie considerată de către comunitatea internaţională drept act de genocid şi crimă contra umanităţii. O asemenea crimă nu trebuie să se mai întâmple.

Conform cuvintelor rostite pe marginea acestui eveniment de către liderul naţional al poporului azer Heydar Aliyev, «Tragedia de la Xoçali este una din cele mai semnificative tragedii umane ale secolului XX. Adevărul despre genocidul de la Xoçali trebuie să fie adus de o manieră multilaterală în atenţia opiniei publice mondiale, pentru ca o tragedie asemenea celei de la Xoçali, fără seamăn în cruzime, să nu se mai poată repeta nicăieri în lume. Trebuie să depunem

o muncă serioasă şi bine ţintită pentru ca toţi oamenii, credincioşi idealurilor umanismului să-şi poată exprima poziţia lor categorică, univocă faţă de această tragedie».

Anume după revenirea la cârma ţării în iunie 1993, la cererea insistentă a poporului, a liderului naţional al poporului azer Heydar Aliyev, a devenit posibilă formularea unei aprecieri politico-juridice a multora din tragediile noastre naţionale, inclusiv, a genocidului de la Xoçali. La iniţiativa liderului naţional, Milli Majlis-ul ţării a adoptat la 24 februarie 1994 Hotărârea «Cu privire la Ziua Genocidului de la Xoçali». În acest document au fost expuse amănunţit cauzele şi au fost nominalizaţi vinovaţii tragediei.

Fără doar şi poate, că rolul exclisiv în aducerea în atenţia opiniei publice mondiale a adevărului despre Xoçali, difuzarea acestui adevăr în lume, măsurile de atribuire acestui genocid a unei aprecieri obiective revine Fondului lui Heydar Aliyev sub conducerea doamnei Mehriban Aliyeva. Sunt deja mai mulţi ani de când Fondul lui Heydar Aliyev realizează în peste 70 de ţări, activităţi consacrate tragediei de la Xoçali. Fondul organizează conferinţe, seri comemorative, publică cărţi, buclete, lansează discuri DVD, toarnă filme.

An de an ia amploare tot mai mare campania internaţională «Dreptate pentru Xoçali», iniţiată de vicepreşedinta Fondului lui Heydar Aliyev, preşedinta Organizaţiei Tineretului Azer din Rusia, doamna Leyla Aliyeva. În cadrul campaniei sunt realizate sute de acţiuni. Aproape în toate ţările membre ale Uniunii Europene, precum şi în CSI, Asia, America de Nord şi de Sud au loc conferinţe, seminare, pichete. Graţie acestei campanii, tragedia de la Xoçali a fost recunoscută de o serie de foruri internaţionale. La iniţiativa Fondului şi a Forului Tineretului OCI, tragedia de la Xoçali a fost calificată de către parlamentarii din 31 de state drept crimă contra umanităţii. Importante universităţi mondiale din 20 de ţări ale lumii organizează flash mob pentru cei tineri. Concomitent cu aceste măsuri, a demarat o nouă etapă a campaniei – difuzarea de petiţii şi adresări cu cerinţa de a califica această tragedie drept act de genocid şi crimă contra umanităţii, expediate şefilor de state şi guverne, Grupului OSCE de la Minsk, APCE, Secretariatului O.N.U., parlamentelor lumii şi organismelor internaţionale.

Campania internaţională de informare şi agitaţie «Dreptate pentru Xoçali», direcţionată spre aducerea în atenţia opiniei publice mondiale a adevărului despre tragedia de la Xoçali şi atribuirea de către opinia publică mondială a unei aprecieri politico-juridice şi morale, este în plină desfăşurare cu participarea a mii de voluntari în multe ţări ale lumii.

Statul azer promovează o activitate consecventă şi bine ţintită pentru a aduce la cunoştinţa opiniei publice mondiale crimele săvârşite contra azerilor de către national-şoviniştii armeni, inclusiv, a adevărului despre tragedia de la Xoçali, activitate ce urmăreşte calificarea acesteia drept genocid.

Opinia publică mondială, la rândul său, deja conştientizează foarte bine în ce constă adevărul. Rezoluţia specială, adoptată de Organizaţia Conferinţei Islamice privitor la genocidul de la Xoçali constituie primul document, aprobat de organisme internaţionale, care califică această tragedie drept «crimă contra umanităţii». În Rezoluţia adoptată de 51 de state, tragediei de la Xoçali i s-a dat aprecierea de «genocid în masă a populaţiei civile, săvârşit de forţele armate armene» şi «crimă contra umanităţii».

Spre deosebire de naţionaliştii armeni, Azerbaidjanul nu urmăreşte scopul de a se pricopsi cu oarecare dividende politice, financiare, teritoriale sau de alt fel din acestă chestiune. Obiectivul

nostru constă în restabilirea nedreptăţii istorice, în demascarea criminalilor şi în ai prezenta pentru ca opinia publică mondială să-i judece. Şi din aceste considerente, pericolul pentru pace, reprezentat de separatismul etnic al national-şoviniştilor armeni, promovat de dânşii în regiune, precum şi ideologia lor de ură şi teroare faţă de alte popoare trebuie sa fie demascate. Aceasta-i datoria noastră civică şi umană faţă de memoria celor care au căzut cu moarte de erou la Xoçali.