Discursul Președintelui Republicii Azerbaidjan, Heydar Aliyev la sesiunea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei - Starsbourg , 25 ianuarie 2001

Stimate domnule Președinte!

Stimate domnule Președinte al Consiliului de Miniștri!

Stimate domnule Secretar General!

Stimați membri ai Adunării Parlamentare!

Doamnelor și domnilor!

Astăzi noi suntem martorii unui eveniment important. Republica Azerbaidjan, parte integrantă a Europei unite și indivizibile, a fost admisă în cea mai veche și de mare autoritate entitate europea-nă - Consiliul Europei.

Din numele întregului popor azer îmi exprim recunoștința față de membrii Adunării Parlamentare și, în general, față de statele membre ale Consiliului Europei pentru susținerea aderării Republicii Azerbaidjan la acest organism. Profitând de moment îi adresez felicitări Președintelui Kocharian cu ocazia primirii și a Armeniei în rândurile Consiliului.

Stimați deputați!

Azerbaidjanul, care și-a căpătat independența în 1991, a trecut în ultimul deceniu al secolului al XX-lea printr-o grea bătălie sângeroasă pentru suveranitatea sa, pentru libertatea, pentru fericirea și prosperitatea poporului său. Aceștia au fost anii dificili ai edificării statalității.

Într-o perioadă scurtă noi am reușit să restabilim ordinea în societate și puterea legii, să eliminăm pericolul războiului civil, să creăm garanțiile securității persoanei, să asigurăm stabilitatea și să purcedem la activitatea normală creatoare pentru dezvoltarea bazelor democratice și redresarea economică.

În 1995, poporul Azerbaidjanului, continuând tradițiile multiseculare ale statalității sale și aplicând dreptul său suveran, a aprobat Constituția Republicii Azerbaidjan, care a pus temeliile solide ale regimului democratic și statului de drept, și a determinat căile sale de dezvoltare.

În anii ce s-au scurs, poporul Azerbaidjanului și-a ales de două președintele republicii și Milli-medjlisul - parlamentul țării. De asemenea, au avut loc alegeri locale.

Legile cu privire la alegeri, după cum o recunosc și experții Consiliului Europei, corespund standartelor internaționale penrtu alegeri corecte și libere. Desigur, au existat și deficiențe, și încălcări. Dar de la unele alegeri la altele,ele devin tot mai puține.

Statul întreprinde acțiuni hotărâte pentru eliminarea lor.Noi dăm o înaltă apreciere asistenței organismelor internaționale, și în primul rând, Consiliului Europei și OSCE în acest domeniu și suntem deciși să continuăm colaborarrea noastră.

Baza legislativă este supusă unor reforme foarte serioase. Constituția garantează primatul dreptului internațional. Sub egida Consiliului Europei,noi deja am semnat și ratificat 15 convenții.

Dar, încă nefiind membri ai organizației, noi am ținut cont de regulamentele și standartele documentelor de bază ale Consiliului Europei. Acest lucru se referă, în primul rând, la Convenția Europeană pentru drepturile omului și protocoalele sale.

Legile în curs de aprobare sunt elaborate cu concursul direct al experților Consiliului Europei.Ca urmare a reformelor de drept, fiecăruia i se garantează libertatea și inviolabilitatea persoanei, judecarea echitabilă și publică a dosarului său de către judecători independenți și nepărtinitori cu asigurarea unei apărări. În țară funcționează un sistem multipartinic, este asigurat pluralismul politic, libertatea cuvântului și a confesiunii, drepturile minorităților naționale, egalitatea în fața legii și prezumpția nevinovăției.

În Azerbaidjan a fost înființată Curtea Constituțională, abrogată pedeapsa cu moartea, desființată cenzura, asigurată independența tribunalului. A fost creat sistemul judiciar cu trei trepte, corpul judecătoresc a fost reînnoit cu 60% prin alegeri bazate pe transparență și în conformitate cu standartele internaționale. Este în curs de aplicare Programul de stat pentru apărarea drepturilor omului și perfecționarea mecanismelor corespunzătoare.

În iunie 2000 am emis Decretul cu privire la înăsprirea luptei cu corupția în baza căruia se elaborează legea și programul de stat pentru combaterea corupției.

Se bucură de succes și reforma sistemului penitenciar în cadrul căreia au fost puse în aplicare măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de întreținere a deținuților și perfecționarea administrării instituțiilor penitenciare, transmise în subordinea Ministerului de Justiție.

În ultimii cinci ani din inițiativa mea a fost decretată amnistierea a 55 mii de persoane.De asemenea am grațiat 2500 deținuți, inclusiv la apelul organizațiilor pentru protecția drepturilor omului și a deputaților APCE. La 16 ianuarie curent am transmis în parlamentul republicii încă o inițiativă cu privire la amnistierea unui număr de circa 9 000 persoane. Conform indicilor raportării numărului de deținuți la cel de locuitori, Azerbaidjanul se apropie de țările europene.

Noi vom continua să menținem atașamentul poporului și statului azer față de idealurile și principiile umanismului și omeniei, valorile bazate pe democrație, pe supremația legii, pe respectarea drepturilor omului și libertăților esențiale.

Declar cu toată răspunderea, că în Azerbaidjan este garantată libertatea mijloacelor mass-media și dezvoltarea fără obstacole a organizațiilor neguvernamentale. Noi intenționăm să continuăm perfecționarea legislației în aceste domenii și să ameliorăm practica aplicării ei.

Prin efectuarea reformelor ample am învins declinul economic. Cursul economic al Azerbaidjanului are drept bază liberalizarea activității economice, demonopolizarea și dezvoltarea sectorului privat.

În Azerbaidjan e în plină desfășurare procesul de privatizare, are loc reforma agrară.S-a obținut o creștere considerabilă și stabilă a indicilor macroeconomici. Au fost create condiții favorabile pentru activizarea procesului de investiții.

Folosind situația sa geografică, resursele și potențialul de o importanță geostrategică la scară mondială, Azerbaidjanul realizează cu eficiență și în colaborare cu alte state proiecte de refacere a Marelui Drum al Mătăsii, de dezvoltare a coridorului de transport Europa-Caucaz-Asia, de extragere și transportare spre piețele mondiale a resurselor de hidrocarburi din Bazinul Caspic.

Azerbaidjanul colaborează activ cu Uniunea Europeană și structurile economice europene, cu concursul cărora azi sunt în stadiul de realizare peste 120 proiecte naționale și transregionale.

Astăzi, procesul de dezvoltare democratică a Azerbaidjanului a devenit ireversibil. S-au creat garanții de neclintit pentru libertate și supremația legii. Primirea Azerbaidjanului în Consiliul Europei constituie nu numai o recunoaștere a sa ca stat realizat, independent, suveran, democratic, laic - acesta este începutul unei noi etape în dezvoltarea statului azer în calitate de membru cu drepturi depline al familiei europene.

Declar, că Azerbaidjanul rămâne fidel angajamentelor asumate în fața Consiliului Europei. Doresc să atrag atenția Dumneavoastră asupra faptului, că Azerbaidjanul a inițiat încă din iunie 2000 îndeplinirea angajamentelor, deși ele intră în vigoare abia după acceptarea lui ca stat-membru al organizației.

Cele expuse de mine reflectă doar o mică parte din acele transformări radicale pe care noi le realizăm în Azerbaidjan.Acest proces trebuie să aibă un caracter evolutiv ascendent. Reformele trebuie să se facă în mod conștiincios și să fie percepute de societate, dar nu să se aplice de dragul reformelor sau consimțământului cuiva. Scopul reformelor constă în ameliorarea progresivă a nivelului de trai al populației. Fiecare popor are mentalitatea sa, valori morale, tradiții, specific propriu de care trebuie să ținem cont. Pe de altă parte,este necesară experiența internațională și sprijinul structurilor internaționaleși a țărilor partenere.

Stimați deputați!

Intrarea în Consiliul Europei, aflate la intersecția căilor istorice, constituie un eveniment de o deosebită importanță și pentru poporul azer, și pentru organizație.

Noi suntem pregătiți să completăm avuția comună cu noi valori ce vor contribui la consolidarea stabilității democratice în Europa și-i vor ajuta pe europeni să înțeleagă mai bine și mai profund soarta popoarelor orientale.

Acest lucru va constitui un bun temei pentru răspândirea ideilor democratice avansate, concepțiilor de drept și respectarea originalității culturale. Văd în aceasta rolul deosebit și responsabilitatea țării noastre în consolidarea organizației.

Azerbaidjanul este cointeresat în dezvoltarea democrației în statele vecine, ceea ce din punctul nostru de vedere trebuie să constituie o garanție a securității și stabilității regionale. Consider că democrația nu se poate dezvolta într-o societate dominată de ideologia naționalismului agresiv și supremației naționale în condițiile unor pretenții teritoriale față de statele vecine.

Astăzi în Europa unită, care există sub semnul supremației legii și drepturilor omului, sunt dezlănțuite conflicte, ocupate teritoriile statelor suverane, pusă în aplicarea epurarea etnică și alungarea populației pașnice din locurile natale.

Împăcarea cu agresiunea, recunoașterea rezultatelor acțiunilor nelegitime, lipsa reacției adecvate oportune din partea comunității internaționale duce la consecințe tragice, subminează temeliile statelor suverane, provoacă catastrofe umanitare.

În Europa unită nu pot exista standarte duble. Spațiul nostru este indivizibil și toate conflictele trebuie tratate în egală măsură prin atitudine serioasă și principială.

Azerbaidjanul a devenit victima unei ample agresiuni armate din partea Armeniei vecine. Armenia a ocupat douăzeci de procente din teritoriul Azerbaidjanului și-și sporește neîncetat prezența militară acolo. Sunt mai bine de opt ani de când un milion de azeri, alungați de forțele armate armene din locurile natale, trăiesc în suferință și sărăcie.

În lume nu există un alt caz similar, iar comuniattea internațională asistă în mod tacit la această tragedie revoltătoare.

Armenia nu îndeplinește cerințele a patru rezoluții ale Consiliului de Securitate ONU despre eliberarea necondiționată și imediată a teritoriilor ocupate din Azerbaidjan. Din 1992,de problema soluționării conflictului armeano-azer se ocupă Grupul OSCE de la Minsk, dar acțiunile sale nu se încununează de succes.

În scopul soluționării conflictului, în ultimul timp au loc întâlniri și tratative directe între Președintele Armeniei și Președintele Azerbaidjanului.Pe parcursul acestor convorbiri, noi am discutat și continuăm să discutăm diverse variante de soluționare pașnică a conflictului prin compromisuri reciproce. Noi respectăm acordul de încetare a focului de mai bine de șase ani, dar pacea așa și nu s-a instaurat.

Cu toate acestea, eu consider, că noi dispunem de posibilități pentru soluționarea echidistantă a conflictului și instaurarea păcii cu Armenia în baza eliberării teritoriilor ocupate ale Azerbaidjanului și acordarea regiunii Karabaghului de Munte a unui statut de autoadministrare la cel mai înalt grad cu păstrarea integrității teritoriale a Azerbaidjanului în deplină conformitate cu principiile și normele dreptului internațional. Sunt bucuros să menționez, că această poziție principială a găsit o susținere uniformă din partea Dvs., stimați deputați și a fost fixată în rezoluția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, adoptată în 1997.

Toată comunitatea internațională, inclusiv și Dvs., stimați deputați, trebuie să vă uniți eforturile și să purcedeți cu hotărâre la misiunea soluționării conflictului armeano-azer. De aceasta avem nevoie cu toții.

În regiune nu se va instala pacea și liniștea fără soluționarea conflictului armeano-azer și aplanarea altor conflicte.

Este necesar de a conferi regiunii Caucazului de Sud intergritate politică și statut neutru.

Includerea în acest moment deja a întregii regiuni a Caucazului de Sud în Consiliul Europei constituie un factor important, ce urmează să contribuie la aplanarea conflictelor și la normalizarea relațiilor dintre statele din regiune și, în general, la consolidarea securității în Caucazul de Sud și în Europa.

Stimați deputați!

Noi toți trebuie să ne sprijinim pe căutarea unității în diversitate și nu să transformăm diferențele în contradicții. Noi toți suntem diferiți, dar vorbim o singură limbă, limba Europei unite, limba libertății, democrației și legii. Și în aceasta stă puterea noastră.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Ziarul \"Azerbaykan\", 26 ianuarie 2001.