Heydar Aliyev: Domnule ambasador, bine aţi venit în Azerbaidjan. Îl salut şi pe ambasadorul SUA în Azerbaidjan, nu ne-am văzut demult. Bănuiesc că scopul vizitei domniei voastre în Azerbaidjan este colectarea unor informaţii în legătură cu conflictul armeano-azer şi acordarea de asistenţă. Dacă aşa este, atunci salut iniţiativa respectivă, sunt foarte satisfăcut.

John Ordway: Domnule Preşedinte, înainte de toate vreau să vă mulţumesc că aţi găsit timp pentru întâlnirea cu noi. Vă sunt recunoscător pentru aceasta. Suntem foarte bucuroşi că ne întâlnim cu Dvs. Aşa cum aţi menţionat, într-adevăr avem un astfel de scop iar această iniţiativă aparţine amândurora, mai ales domnului Wilson, care a propus efectuarea vizitelor reciproce ale ambasadorilor SUA în Azerbaidjan şi în Armenia. Acum şase luni, domnul Wilson a fost în Armenia şi în prezent eu mă aflu în Azerbaidjan.

În decursul sejurului meu, am avut întâlniri cu studenţii, reprezentanţii comunităţilor religioase, ai partidelor de opoziţie, cu deputaţii şi cu oficialităţile. Am obţinut o informare mai vastă despre Azerbaidjan. Am încercat să văd adâncimea problemei şi să înţeleg poziţia Azerbaidjanului. După acestea am luat în vedere că noi toţi trebuie să ne mobilizăm forţele pentru obţinerea reglementării paşnice a problemei.

Desigur, grupul de la Minsk şi copreşedinţii se ocupă serios cu soluţionarea acestei probleme. Noi - domnul Wilson şi eu - încercăm să susţinem acest proces şi să ne declarăm poziţia.

Copreşedinţii grupului de la Minsk şi ţările incluse consideră că problema trebuie să fie reglementată pe cale paşnică. Aţi declarat de mai multe ori că sunteţi partizanul acestei soluţionări. Am auzit-o de mai multe ori şi din partea Preşedintelui Kociarian. Aşadar, noi toţi credem că nu există o soluţionare militară a problemei respective. Din această cauză trebuie căutate compromisurile politice, trebuie să existe o voinţă politică pentru soluţionarea problemei. Ca rezultat al reglementării conflictului, dezvoltarea ţării voastre, a Armeniei şi în general a regiunii va fi asigurată. Noi din partea noastră vom face tot ce este posibil în acest sens.

Vreau să notez că sunt foarte mulţumit că am venit din nou în Baku. Am mai avut ocazia să vin aici în 1986. Sunt martorul unor mari schimbări pozitive în Baku. Pe vremuri era un grup de tineri lideri politici americani. Am venit aici în cadrul unei delegaţii din acest grup.

Heydar Aliyev: Foarte bine. Puteţi compara.

John Ordway: Sigur că pot. Însă aceasta nu suportă comparaţie. Pentru că de data aceasta Baku este mai confortabil, mai frumos, mai atractiv.

Heydar Aliyev: Mulţumesc mult. V-am ascultat cu atenţie şi agreez vizita dumneavoastră în Azerbaidjan, munca pe care aţi făcut-o. Noi avem nevoie de ea, mai ales Azerbaidjanul are nevoie de ea. Fiindcă este necesar ca Armenia, Washingtonul, Grupul de la Minsk, în acelaşi timp copreşedinţii să aibă acces la informaţii adevărate şi complete despre realităţile din Azerbaidjan - şi spun acestea în legătură cu conflictul armeano-azer. Nu îndoiesc că desigur, ambasada SUA în Azerbaidjan, ambasadorul şi angajaţii săi îndeplinesc această sarcină. În acelaşi timp, vizita ambasadorului american în Azerbaidjan care vine din partea cealaltă a conflictului, colectarea anumitor informaţii şi corelarea acestora are o mare importanţă.

Ştiţi foarte bine poziţia statului nostru, poziţia personală a preşedintelui Azerbaidjanului în legătură cu soluţionarea conflictului armeano-azer. Poziţia este clară, am declarat de mai multe ori că noi aspirăm şi vom aspira la soluţionarea paşnică a problemei. Dar nesoluţionarea problemei într-o perioadă destul de lungă, nerespectarea promisiunilor privind soluţionarea paşnică bineînţeles că provoacă opinii diferite şi stări diferite în societatea noastră. Cred că aţi văzut şi aţi auzit toate acestea.

Repet astăzi încă o dată: conflictul trebuie să fi rezolvat paşnic. Dar problema nu a fost soluţionată până acum. Şi aceasta complică în mod considerabil situaţia Azerbaidjanului în comparaţie cu cea a Armeniei. Fără a face referinţă la situaţia politico-economică internă a Armeniei, vreau să spun că niciun metru din teritoriul armean nu este ocupat. În Armenia nu sunt oameni care să fie strămutaţi cu forţa din proprii lor pământuri. Nu sunt oameni care locuiesc în corturi. Cel mai important este că Armenia îşi controlează întregul teritoriu. Integritatea teritorială este baza oricărui stat suveran. Integritatea teritorială a Armeniei a fost păstrată din ziua independenţei sale până prezent. În Azerbaidjan, nu e acelaşi caz. Integritatea teritorială este violată şi noi nu putem să o recuperăm. Iată, aceasta este diferenţa.

Sigur că întârzierea soluţionării problemei nu corespunde nici cu interesele Armeniei. Ceea ce nu duce Armenia la o situaţie mai dificilă decât a noastră. Din această cauză Preşedintele Kociarian uneori în timpul negocierilor îmi zice că noi am trăit astfel până în prezent şi putem să continuăm să trăim aşa. Karabaghul de Munte este încorporat direct în Armenia, pe de altă parte este proclamat \"stat independent\". Este adevărat că niciun stat nu i-a recunoscut independenţa. Dar anumiţi oameni de politică vizitează Karabaghul de Munte, îl recunosc, sunt cazuri de genul acesta.

Astăzi, am fost informat că, conform presei armene, 46 congresmeni din SUA au făcut o declaraţie privind recunoaşterea Karabaghului de Munte. Ei felicită pe Arkadi Gukasian şi Karabaghul de Munte cu ocazia alegerilor organizate acolo, declară că aceea este \"o ţară complet democratică\" şi chiar cheamă statele să recunoască independenţa Karabaghului de Munte.

Acum câteva zile, am obţinut o informaţie că în Anglia, nu mai ştiu, cred că în Camera de Lorzi sau undeva, prin iniţiativa câtorva lorzi se prevede dezbaterea problemei de independenţă a Karabaghului de Munte.

Prezentându-vă aceste informaţii, nu vreau să vă gândiţi că reproşez ceva Statelor Unite ale Americii. Nu vă zic să-mi daţi explicaţii despre cauza care determină faptele congresmenilor. Înţeleg că nu puteţi spune nimic. Vă zic pentru că atât Karabaghul de Munte cât şi Armenia pot trăi în această situaţie. Dar Azerbaidjanul nu poate. Tocmai aceasta este diferenţa. Din această cauză avem respect faţă de toate forţele, chiar şi cele mici, care sunt capabile să ne ajute să rezolvăm problema respectivă. Trebuie să ieşim din această situaţie. Problema trebuie rezolvată paşnic sau poporul trebuie să înceapă un război pentru eliberarea teritoriilor sale. Nu există a treia cale. Noi renunţăm la război, considerându-l inadmisibil. Atunci, nu rămâne decât o singură cale: calea paşnică. Dar ce fel de măsuri mai pot fi luate în cadrul căii paşnice? Conversaţia noastră priveşte tocmai această temă.

John Ordway: Domnule Preşedinte, înainte de toate permiteţi-mi să vă informez că politica externă a Statelor Unite ale Americii este definită de către Preşedinte şi nu din partea Congresului. Şi Preşedintele Bush nu are intenţia de a recunoaşte organismul numit Karabaghul de Munte. Dvs. şi ceilalţi ştiţi foarte bine că niciun stat nu recunoaşte Karabaghul de Munte în calitate de stat independent.

Heydar Aliyev: Domnule ambasador, am mai menţionat că nu sunt îngrijorat din această cauză. Ştiu că domnul Bush şi celelalte state nu-l vor recunoaşte niciodată. Nu mă deranjează acest lucru. Eu l-am citat ca un fapt, ca să ştiţi că Karabaghul de Munte şi Armenia pot trăi în această situaţie. Cât despre politică, ştiu cine şi ce fel de politică face în SUA. Dar Preşedintele nu a reuşit să obţină anularea articolului 907 de către Congres. Creditele exterioare sunt repartizate de Congres. În anul acesta Congresul a alocat din nou un ajutor financiar Karabaghului de Munte iar Preşedintele l-a aprobat. În sfârşit, şi voi, ambasadorii Statelor Unite ale Americii în ţările străine, sunteţi aprobaţi de Congres. Aşadar, Congresul nu este în afara politicii externe. V-am spus toate acestea ca un răspuns. Dar să nu mai stăruim asupra acestei chestiuni şi să trecem la chestiunea principală.