Către organizaţia de partid comunist a Cabinetului de Miniştri al URSS. ‎Moscova, 19 iulie 1991‎


Vă avizez despre decizia mea de a părăsi Partidul Comunist al Uniunii Sovietice.

Aş dori să vă previn de la început că aceasta nu are legătură cu moda, ci este rezultatul căii dure de dezamagiri şi al reevaluării evenimentelor prin care am trecut suferind de-a lungul acestor ani.

Motivele-cheie care m-au obligat să fac acest pas sunt următoarele:

În primul rând,ideea părăsirii PCUS a apărut încă la 20 ianuarie 1990 după agresiunea militară împotriva poporului azer comisă de către conducătorii Centrului şi ai Partidului Comunist din Azerbaidjan. În urma evenimentelor din ianuarie sunt morţi şi răniţi sute de locuitori inocenţi dintre care erau şi bătrâni, femei, copii. Dezaprobând acest act inuman, anticonstituţional, ilegal, prin intervenţia mea sperăm că Partidul Comunist din Uniunea Sovietică şi Comitetul Central al Partidului Comunist din Azerbaidjan vor dezvălui această crimă şi criminalii.

Am aşteptat cu multă răbdare ca lucrurile să se potolească. În curând, ca urmare a acestor intervenţii în organele de presă de Partid a fost organizată o campanie de persecuţie masivă împotriva mea, lansată de ziarul "Pravda". Au eşuat toate tentativele mele de a interveni în aceste organe de mass-media cu o dezminţire argumentată a faptelor fabricate împotriva mea. Glastnost-ul proclamat ca o realizare fundamentală a perestroicii s-a dovedit unilateral în realitate.

Apelurile înaintate de către deputaţii Medjlisului Republicii Autonome din Nahcivan, de grupuri de cetăţeni, de reprezentanţii intelighenţiei, pentru a găsi vinovaţii Tragediei din Ianuarie şi de a-i pedepsi au fost respinse constant de către conducerea comunistă a Azerbaidjanului.

A trecut un an şi jumătate. Nu numai că nu s-a făcut nimic pentru divulgarea inculpaţilor acestor crime oribile, cunoscuţi tuturor demult, dimpotrivă – fac tot ce este posibil pentru mascarea lor, în speranţă faptului că, cu timpul, tragedia menţionată va fi uitată. Însă istoria ne-a dovedit de mai multe ori că nici ani, nici decenii nu sunt capabili să facă crimele sângeroase comise împotriva poporului natal să fi uitate şi iertate.

În al doilea rând, de trei ani, ca urmare a politicii ipocrite a Centrului, s-a păstrat situaţia conflictuală în regiunea Karabaghul de Munte din Azerbaidjan, apărută prin eforturile naţionaliştilor armeni protejaţi de Comitetul Central al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică. În realitate, provincia a ieşit de sub gestionarea de stat al Azerbaidjanului.

Suveranitatea naţională, integritatea teritorială a Azerbaidjanului a fost violată împotriva Constituţiei. Un război nedeclarat are loc între Armenia şi Azerbaidjan, aproape în fiecare zi mor oameni din ambele părţi. Toate acestea se desfăşoară în statul sovietic cu "ideologia umanistă".

Sunt sigur că dacă conducerea Partidului ar fi vrut, ar putea să prevină conflictul naţional legat de aşa zisa problemă din Karabaghul de Munte încă din 1987-1988, nu ar permite opoziţii care se escaladează, şi aceste masacre care au pricinuit catastrofe şi necazuri atroce totodată şi poporului armean, şi celui azer. Deci înseamnă că Centrul politic are nevoie de acest conflict.

În al treilea rând, într-o perioadă de proclamare a unei democratizări, a libertăţilor politice şi a pluralismului în întreaga societate, mişcarea amplă de democraţie iniţiată în 1988 pentru apărarea integrităţii teritoriale a Azerbaidjanului şi a democratizării societăţii se sufocă prin eforturile Comitetului Central al Partidului Comunist din Azerbaidjan sub îndrumarea conducerii PCUS. În decursul acestor ani numeroase persoane au fost supuse represiunilor politice.

De un an şi jumătate, capitala cu 2 milioane de locuitori a Azerbaidjanului trăieşte în starea de urgenţă fără motive întemeiate. Tocmai în aceste condiţii au fost organizate aşa-zise alegerile democratice la Sovietul Suprem republican şi un referendum al cărui rezultatele deja au fost amenajate anticipat în favoarea Uniunii. Ar fi o naivitate de a spera la o oarecare democratizare şi exprimre liberă a voinţei populare în condiţii de stare de urgenţă. Organizaţiile democratice de mai multe ori au ridicat problema neparticipării majorităţii alegătorilor la referendum şi a falsificării rezultatelor acestuia. Însă conducerea comunistă a Azerbaidjanului nici măcar nu a considerat necesar să examineze apelurile menţionate.

Am intervenit şi intervin impotrivă noului Tratat de Uniune impus de Centru. Este imposibil ca mai multe state suverane şi libertăţi, competenţe şi funcţiuni să existe în cadrul unui singur stat suveran. Pentru renaşterea lor naţională trebuie să se ofere tuturor republiciilor unionale libertatea politică, economică reală şi independenţa, care nu se opune integrării economice şi legăturilor tradiţionale culturale dintre republici, dimpotrivă, va contribui la perfecţionarea şi dezvoltarea lor în cadru bilateral şi multilateral.

În calitate de deputatul al Republicii Autonome din Nahcivan şi al Azerbaidjanului, am ridicat aceste probleme de mai multe ori. Am propus Partidului Comunist al Azerbaidjanului, care şi-a pierdut prestigiul în rândurile poporului, să renunţe la monopolul de putere, să asigure condiţiile pentru stabilirea societăţii democratice, a pluralismului politic şi a glasnost-ului în toată amploarea lor.

Însă toate intervenţiile şi propunerile mele nu numai au fost examinate de conducătorii comunişti ai Azerbaidjanului, ci ei răspund la ele sub formă de atacuri pregătite şi organizate la adresa mea. Redactorii de ziare, jurnaliştii care publică intervenţiile mele sunt demişi, sunt persecutaţi.

Toate acestea sus-menţionate m-a obligat să fac ultimul pas şi să anunţ părăsirea rândurilor Partidului Comunist al Uniunii Sovietice: cu toate că a fost foarte greu să iau decizia respectivă. Am crescut într-o familie de comunişti şi toată viaţa mea de adult este strâns legată de Partidul Comunist. Mi-am legat soarta cu partidul bolşevicilor în 1943, când am avut doar 20 de ani. Am crezut din tot sufletul în idealurile Partidului Comunist şi am participat activ la realizarea planurilor sale.

Iar acum toată această credinţă s-a distrus. Declaraţiile fără număr despre renovarea Partidului şi Uniunea republicilor renovată este o minciune pentru popor.

Trebuia să fi spus poporului în mod cinstit şi deschis că experimentul comunismului, calea socialismului în ţara noastră nu a reuşit, că s-a epuizat Uniunea republiciilor, creată şi menţinută cu forţa.

Înţeleg dificultăţiile cu care mă voi întâlni, prevăd tot feluri de persecuţii morale. Analizarea limpede a căii făcute de Partid mi-a determinat poziţia actuală pe care am afişat-o mai sus. Totuşi sunt conştient de gradul de responsabilitate din partea mea. Părăsind rândurile PCUS, îmi exprim respectul faţă de toţi comuniştii cinstiţi şi respectabili care încă au credinţă şi speranţă.