1 și 2 ianuarie

Revelionul

Ianuarie (în latină „Ianuarius” a fost numit în onoarea zeului roman Ianus. Conform calendarului gregorian este prima lună a anului. Calendarul gregorian a fost adoptat în  1582. În Rusia s-a trecut la calendarul iulian în baza Ucazului lui Petru I. Potrivit Ucazului,1 ianuarie, ziua  nașterii lui Isus, a fost acceptată drept începutul anului și secolul al XVIII-lea a început la 1 ianuarie 1701.

În 1918, conform Decretului șefului guvernului Rusiei Sovietice V.I Lenin, a fost adoptat calendarul gregorian. Astfel, dacă până atunci Anul Nou începea la 13 ianuarie, acum această diferență a fost eliminată și Anul Nou a început să fie calculat de la 1 ianuarie, considerat zi de odihnă.

În Republica Azerbaidjan acest calendar rămâne în vigoare și 1 ianuare este zi de odihnă.

Începând cu 2006 zilele de 1 și 2 ianuarie sunt considerate zile de sărbătoare și de odihnă, zile nelucrătoare.

Notă. Începând din 2006 este în vigoare regula conform căreia, dacă ziua de sărbătoare coincide cu cea de odihnă, următoarea zi va fi considerată nelucrătoare.

20 ianuarie

Ziua Durerii Naționale

20 Ianuarie este înscris în istoria poporului azer ca una dintre cele mai sângeroase tragedii. Actul terorist comis cu sălbătăcie în această zi de către mașinăria militară a fostului stat sovietic împotriva poporului azer va rămâne consemnată ca o pagină neagră în istoria omenirii, drept una din cele oribile crime împotriva umanității. Reprimarea populației pașnice care s-a ridicat la luptă pentru eliberarea națională, pentru intergitatea teritorială a țării sale, uciderea și rănirea a sute de ființe nevinovate ca urmare a teroarei masive în ajunul căderii regimului totalitar sovietic a demonstrat încă o dată lumii întregi esența sa criminală.

Introducerea în Baku a unui contingent impunător,  a trupelor cu destinație specială și interne ale Armatei Sovietice a fost însoțită de o cruzime nemaiîntălnită și o bestialitate fără precedent. Concomitent, Azerbaidjanul a fost supus de asemenea unei agresiuni din partea Armeniei vecine. În aceste condiții, conducerea sovietică nu numai că nu a întreprins măsuri decisive pentru zădărnicirea conflictului, ci dimpotrivă, în componența unităților militare introduse în Azerbaidjan au fost incluși soldați și ofițeri armeni mobilizați din Stavropol, Krasnodar și Rostov, armenii care-și făceau serviciul în unitățile militare sovietice, chiar și elevii armeni din școlile militare.

Contingentul militar introdus în Baku, după unele date număra cam 60 de mii de oameni, (conform dărilor de seamă ale experților militari independenți ai organizației „Scut”) a fost supus unei puternice pregătiri psihologice: V-au adus în Baku ca să-i apărați pe rușii pe care populația locală îi distruge cu bestialitate; extremiștii au amplasat lunetiști pe acoperișurile clădirilor din jurul cazarmei Salyan (zona de dislocare a principalei garnizoane militare din Baku), numai în acest sector existau 110 cuiburi de foc; clădirile, apartamentele sunt ticsite cu oameni înarmați din Frontul Popular al Azerbaidjanului, ei vă vor întâmpina cu cu foc de pistoale automate și rafale de mitraliere.

Conducătorii imperiului sovietic în frunte cu Mihail Gorbaciov au folosit cu măiestrie „cartea rusă și armeană” la Baku. Chipurile, trupele au fost introduse în Baku ca să-i apere pe ei, pe familiile militarilor, ca  să contracareze acaparerea cu forța a puterii de către „naționaliștii extremiști”. Dar de fapt, asta era o fățărnicie crasă, un neadevăr fără margini. Chiar și dacă „argumentele” conducerii sovietice ar fi fost cât de cât adevărate, nu exista necesitatea trimiterii unor trupe înarmate până-n dinți la Baku. Deoarece în acel moment, aici, erau dislocați 11,5 mii de ostași ai trupelor de interne, nenumărate unități militare ale garnizoanei din Baku din subordinea Ministerului Apărării, forțe ale apărării antiaeriene. Comandamentul Armatei a IV-a de asemenea era dislocat la Baku.

Cu toate acestea, la 19 ianuarie 1990 Mihail Gorbaciov a încălcat în mod grosolan Articolul 119 al Constituției URSS și Articolul 71 din Constituția RSS Azerbaidjan semnând Decretul cu privire la introducerea stării excepționale în orașul Baku. Însă, la 19 ianuarie, la ora 19.27 grupul „Alfa” al Comitetului pentru Securitatea Statului al URSS a aruncat în aer blocul energetic al televiziunii azere, întrerupând transmiterea emisiunilor televizate. Iar noaptea, trupele au pătruns în orașul neinformat despre introducerea stării excepționale și au purces la masacrarea populației. Până la intrarea în vigoare a Decretului lui Gorbaciov, adică până la ora 00 a lui 20 ianuarie au fost deja uciși 9 oameni. Iar știrea despre decretarea la Baku a stării excepționale a fost adusă la cunoștința populației abia la 20 ianuarie la ora 7.00 dimineața prin intermediul centrului republican de radiodifuziune. Dar la acea oră numărul celor uciși deja era de 100 de persoane. Și asta în timp ce înalții emisari ai lui Gorbaciov, detașați în Azerbaidjan declarau cu obrăznicie că la Baku nu va fi introdusă starea excepțională. Aceasta este mizerabila față a conducerii imperiului sovietic in frunte cu Mihail Gorbaciov ale cărui mâni sunt pătate de sângele a sute de oameni, el însuși fiind onorat mai târziu cu Premiul Nobel pentru Pace (?!)...

Tancurile și mașinile blindate făceau una cu pământul tot ce întâlneau în calea lor, militarii mitraliau fără milă totul în jurul lor. Gloanțele îi secerau pe oameni nu numai pe străzi, ci și în autobuze, și stând în propriile locuințe. Mașinile „Salvării” care veneau după răniți și medicii de asemenea erau supuși mitralierii. În câteva zile au fost uciși 137, râniți circa 700, arestați ilegal peste 800 de oameni.

26 februarie 

Ziua Genocidului de la Hocali și a Durerii Naționale

În noaptea de 25 spre 26 februarie 1992, formațiunile armene înarmate cu sprijinul tehnicii grele și al efectivului Regimentului de pușcași motorizați №366 din fosta URSS, dislocat în orașul Khankendi au luat cu asalt orașul Hocali.

Asaltul orașului a fost precedat de focul masiv al pieselor de artilerie, al tehnicii militare grele, declanșat încă din seara lui 25 februarie. Ca urmare, în oraș a izbucnit  un incendiu și spre ora cinci dimineața a zilei de 26 februarie urbea era,de fapt,  toată cuprinsă de flăcări. Populația rămasă în oraș număra cam 2500 de persoane  și a fost nevoită să-și părăsească propriile case cu singura speranță de a-și croi drum spre orașul Ağdam, centru raional și localitate adiacentă cu populație preponderent azeră.

Dar acestor intenții nu le-a fost dat sa se materializeze. Formațiunile armate armene, devastând orașul Hocali cu concursul puterii militare a regimentului de pușcași motorizați au masacrat cu o deosebită bestialitate populația pașnică. În consecință au fost omorâți 613 oameni, dintre care: copii - 63, femei - 106, bătrâni - 70.

8 familii au fost exterminate în totalitate.

25 de copii și-au pierdut ambii părinți.

130 de copii și-au pierdut pe unul din părinți.

Răniți - 487 de oameni, dintre care 76 de copii.

Luați ostatici - 1275 de oameni.

Pierduți fără veste -150 de oameni.

Au fost pricinuite pagube colosale statului și averii personale a cetățenilor, estimate la 5 miliarde de ruble (la prețurile lunii aprilie 1992).

Aceste cifre vorbesc despre cea mai sângeroasă tragedie din cadrul conflictului din Nagorno-Karabah, declanșat în februarie 1988.

8 martie








 

Ziua Internațională a Femeii

8 Martie este Ziua Internațională a solidarității femeilor în lupta pentru drepturi economice, politice și sociale egale. Hotărârea despre sărbătorirea Zilei Internaționale a femeilor a fost aprobată la propunerea Clarei Zetkin la cea de-a Doua Conferință a femeilor socialiste din 1910 de la Copenhaga. A fost marcată pentru prima dată în 1911 în Germania, Austria, Elveția și Danemarca. Această zi era sărbătorită în Rusia începând din 1913, iar în Azerbaidjan, din 1917. Până în 1914 sărbătoarea era marcată în zile diferite. Sărbătorirea la 8 Martie a Zilei Internaționale a Femeii a devenit o tradiție după ce femeile din Austria, Ungaria, Rusia și Statele Unite ale Americii au convenit să considere această zi drept una de sărbătoare.

De atunci, în toate țările 8 Martie este marcat ca și Ziua Solidarității în lupta pentru pace. În 1965 în RSS Azerbaidjan 8 Martie a fost declarată zi de sărbătoare, nelucrătoare. După obținerea independenței de către Azerbaidjan, 8 Martie și-a păstrat statutul de sărbătoare.

Notă. Începând din 2006 este în vigoare regula conform  căreia, dacă  ziua de sărbătoare coincide cu una de odihnă, următoarea zi va fi considerată nelucrătoare.

21 martie 

Sărbătoarea Novruz  

„Novruz bayrami” este marcată în onoarea sosirii primăverii și semnifică revelionul. Prima zi de primăvară în calendar reprezintă o rotație anuală a Soarelui.

Rădăcinile istorice ale sărbătorii Novruz se pierd în negura timpurilor străvechi, în vremea proorocului Zardusta și  vârstă  ei variază între 3700 și 5000 de ani.

În vechiul Babilon această sărbătoare era marcată în ziua a 21-a a lui Nisan (martie, aprilie) și dura 12 zile.

Fiecare din aceste 12 zile avea propriile sale ritualuri (datine) și distracții. În primul monument literar scris se menționează că sărbătoarea Novruz a apărut în anul 505 î.e.n.

Islamul i-a conferit Novruzului o nuanță religioasă, Însă marii iluminiști precum Firdousi, Rudaki, Avicena, Nizami, Saadi, Hafizi au demonstrat cu probe, că sărbătoarea Novruz a apărut cu mult timp înaintea Islamului. Din operele dedicate Novruzului putem menționa „Siyasetname” a lui Nizami, „Novruzname” a lui Omar Khayyam.

Azerbaidjan, - Țara Focurilor, - are bogate tradiții legate de cultul focului și Novruzul în acest context cultural constituie un simbol al purificării.

Punctul culminant al Novruzului survine când anul vechi cedează atribuțiile celui nou. Conform unei tradiții străvechi, în acest moment se trag salve din tunuri și puști în onoarea Novruzului. Încă în secolul al XIX-lea N.Dubrovin scria despre aceasta: „În Azerbaidjan, sosirea primăverii a fost solemn anunțată  în orașe și sate prin salve de tun”. Adam Olearius, participant la solemnitățile în timpul Novruzului în Azerbaidjan, scria: „Astrologul, după ce a determinat cu ajutorul instrumentului astronomic și al ceasului solar înălțimea Soarelui în momentul contopirii zilei și nopții (echinocțiului), a rostit: „Anul Nou a sosit”. Și în aceeași clipă s-au auzit salvele tunurilor, pe turnurile și zidurile orașelor a răsunat muzica. Așa a început sărbătoarea Primăverii” (1637).

Novruz este o sărbătoare iubită și veselă. Novruz este sărbătoarea care întrunește toate valorile tradiționale ale poporului azer.

Notă. Începând din 2006 este în vigoare regula conform căreia, dacă ziua de sărbătoare coincide cu una de odihnă,  următoarea zi va fi considerată nelucrătoare.

31 martie
 

Ziua Genocidului Azerilor

Ziua Genocidului Аzerilor este marcată anual la 31 martie. În martie-aprilie 1918 armenii au ucis în Baku, Samahi, Quba, Mugani și Lǝnkǝran peste 30 de mii de azeri, iar zeci de mii de oameni au fost expulzați de pe pământurile lor. Numai la Baku au fost omorâți cu o cruzime nemaiîntâlnită circa 10 mii de azeri, în zona Samahi au fost distruse 58 de sate, au fost uciși 7 mii de oameni (1653 de femei, 965 de copii). Pe teritoriul Qubei au fost făcute una cu pământul 122 de sate, în zona muntoasă a Karabahului – 150, în Zangezur – 115, în provincia Irevani – 211, în regiunea Kars – 92 de sate; populația fiind supusă genocidului, neținându-se cont de vârstă și sex. În nenumăratele apeluri ale azerilor din Irevani (ziarul „Ashadavor” („Truditorul”) din 2 noiembrie 1919) se sublinia, că în acest oraș istoric al azerilor și în împrejurimile sale, într-un interval scurt, au fost distruse 88 de sate, au fost arse 1920 de case, au fost uciși 131 970 de oameni. La 26 martie 1998 Președintele Republicii Azerbaidjan, Heydar Aliyev a semnat un Decret special, conform căruia 31 martie a fost declarată zi memorabilă – Ziua Genocidului Azerilor.

9 mai

Ziua Victoriei asupra fascismului

Cel de-al Doilea Război Mondial (1939-1945) a rămas în memorie ca o perioadă a dezastrelor îngrozitoare, tragice din istoria umanității.

În anii războiului (1941-1945) poporul azer a dat dovadă de mult eroism și curaj atât pe front, cât și în spatele frontului. Într-un timp scurt, în republică au fost create 87 de batalioane de vânători, 1124 de detașamente de autoapărare. În anii 1941-1945 peste 600 de mii de fii si fiice curajoase ale Azerbaidjanului au plecat pe front. Diviziile azere au parcurs cu lupte gloriosul drum din Caucaz până la Berlin.  Circa 130 de pământeni de-ai noștri au primit titlul de Erou al Uniunii Sovietice, 30 au fost decorați cu Ordinul „Slava”. 170 de mii de ostași și ofițeri din Azerbaidjan au fost decorați cu diverse ordine și medalii ale URSS. Azi Aslanov, de două ori Erou al Uniunii Sovietice, Eroii Uniunii Sovietice Israfil Mamedov, Ruslan Vezirov, Adil Guliev, Zia Buniadov, Gerai Asadov, Melik Magerramov, Mehti Huseinadze, generalii Mahmud Abilov, Akim Abbasov, Tarlan Aliyarbekov, Hacibala Zeinalov și mulți alții au înscris prin eroismul lor noi pagini în istoria poporului nostru.

În republică au fost realizate lucrări de anvergură în scopul trecerii economiei pe picior de război. În scurt timp orașul Baku s-a transformat într-un arsenal de arme pentru trupele de pe front. În pofida marilor greutăți, petroliștii noștri au dat dovadă de eroism și bărbăție, aprovizionând frontul și industria cu combustibil.

Sub egida academicianului Iusif Mamedaliev a fost elaborată o nouă tehnologie de obținere a benzinei pentru avioane. Grație muncii pline de abnegație a petroliștilor noștri, în istoria Azerbaidjanului a fost atins un indice record la extracția țițeiului – 23,5 milioane tone de „aur negru”, ceea ce a constituit 71,4 % din totalul de petrol extras în URSS. În total, petroliștii din Azerbaidjan au dat țării în anii războiului 75 milioane de tone de țiței, 22 milioane de tone de benzină și alte derivate de petrol. Putem afirma cu certitudine, că petrolul din Baku a constituit unul din pilonii victoriei asupra fascismului. E suficient să subliniem, că patru din cinci avioane, cinci tancuri, cinci automobile funcționau pe benzina produsă la Baku. Marele Război pentru Apărarea Patriei a scos în evidență eroismul și sacrificiul în masă al poporului azer.

Notă: Începând din 2006 este în vigoare regula conform căreia, dacă ziua de sărbătoare coincide cu una de odihnă,  următoarea zi va fi considerată nelucrătoare.

28 mai

  Ziua Republicii

Secolul XX a intrat în istorie nu numai ca un secol al științei și tehnicii, ci și ca un veac al renașterii naționale, al dezintegrării imperiilor coloniale, al formării statelor naționale.

În urma revoluției populare din Februarie 1917 în Risia a fost răsturnată autocrația țaristă. În țară și-a luat avânt mișcarea națională a popoarelor asuprite de către țarism. La 28 mai 1918 a fost creată Republica Democratică Azerbaidjan (1918-1920), primul stat laic, democratic din Orientul islamic. Ea a persistat în memoria istorică a națiuniii ca o experiență a statalității azere.

Din 1990 Ziua Republicii, ziua restabilirii independenței statale este marcată ca o sărbătoare de stat.

Notă: Începând din 2006 este în vigoarea regula conform căreia, dacă ziua de sărbătoare coincide cu una de odihnă,  următoarea zi va fi considerată nelucrătoare.

15 iunie

Ziua Salvării Naționale a Poporului Azer

În octombrie 1991 Azerbaidjanul a devenit independent. Însă primii ani de independență au fost marcați de un vid al puterii politice și de o criză totală a temeliilor statului, a tuturor instituțiilor sale, printre ele fiind armata și organele securității de stat. Situația s-a înrăutățit din cauza agresiunii iredentiste a Armeniei. În vara anului 1993 în Azerbaidjan a devenit real pericolul unui război civil. În aceste zile grele pentru Patrie, Heydar Aliyev a revenit la putere. La 15 iunie 1993 Heydar Aliyev a fost ales Președinte al Consiliului Suprem al Republicii Azerbaidjan. Astfel, 15 iunie a intrat în istoria noastră ca Ziua Salvării Naționale. În iunie 1997 Milli Mejlisul, în deplin acord cu opinia publică, a declarat această zi drept zi de sărbătoare.

Notă: Începând din 2006 este în vigoare regula conform căreia, dacă  o zi de sărbătoare coincide cu una de odihnă,  următoarea zi va fi considerată nelucrătoare.

26 iunie

Ziua Forțelor Armate ale Republicii Azerbaidjan

La 9 octombrie 1991 Consiliul Suprem al Republicii Azerbaidjan a adoptat Legea cu privirea la crearea forțelor armate.

În conformitate cu Decretul Președintelui Republicii Azerbaidjan din 22 mai 1998, ziua  de 26 iunie a fost declarată Zi a Forțelor Armate.

Notă: Începând din 2006 este în vigoare regula conform căreia, dacă ziua de sărbătoare coincide cu una de odihnă,  următoarea zi va fi considerată nelucrătoare.

18 octombrie

Ziua Independenței de Stat

La 30 august 1991, la Sesiunea Extraordinară a Consiliului Suprem al Republicii Azerbaidjan a fost adoptată Declarația cu privire la Independența de Stat a Republicii Azerbaidjan.

La istorica sesiune a Consiliului Suprem al Republicii Azerbaidjan din 18 octombrie 1991 a fost adoptat în unanimitate Actul Constituțional „Cu privire la independența de stat a Republicii Azerbaidjan”.

La 29 decembrie 1991 în Republica Azerbaidjan a avut loc un scrutin popular. Buletinele de vot ale referendumului conțineau o singură întrebare: „Dvs. sunteți pentru Actul Constituțional „Cu privire la independența de stat a Republicii Azerbaidjan?”

Poporul azer a votat în favoarea independenței de stat.

În mai 1992 Milli Mejlisul (parlamentul) a aprobat Imnul de Stat al Republicii Azerbaidjan (muzica lui Useir Hajibayov, versurile de Ahmad Javad) și peste puțin timp, Drapelul de Stat, Stema de Stat cu efigia stelei cu opt colțuri și limbilor de foc.

9 noiembrie

Ziua Drapelului de Stat al Republicii Azerbaidjan

Drapelul de Stat al Azerbaidjanului a fost pentru prima adoptat ca drapel național prin Rezoluția Republicii Democratice Azerbaidjan din 9 noiembrie 1918 și a servit drept simbol de stat până în aprilie 1920. În perioada sovietică a istoriei noastre el a fost substituit cu drapelul Republicii Sovietice Socialiste Azerbaidjan.

Acest drapel a fost arborat oficial pe teritoriul Azerbaidjanului deasupra clădirii Consiliului Suprem al Naxçevanului în conformitate cu Hotărârea Mejlisului Suprem al Republicii Autonome Naxçivan din 19 ianuarie 1990. Deși, peste opt zile această hotărâre a fost anulată de către Consiliul Suprem al RSS Azerbaidjan, la sesiunea Mejlisului Suprem al Republicii Autonome Naxçivan din 17 noiembrie 1990 de sub președinția liderului național Heydar Aliyev, drapelul Republicii Democratice Azerbaidjan a fost adoptat în calitate de Drapel de Stat al Republicii Autonome Naxçivan. Consiliul Suprem al Republicii Azerbaidjan, adoptând la 5 februarie 1991 la cererea opiniei publice azere Legea despre Drapelul de Stat i-a conferit Tricolorului statutul de Drapel de Stat al Republicii Azerbaidjan.

Republica Azerbaidjan care și-a recuperat la 18 octombrie 1991 independența sa de stat prin respectivul Act Constituțional, declarându-se succesoarea Republicii Democratice Azerbaidjan, a adoptat si simbolurile ei de stat, printre acestea fiind și drapelul de stat.

Notă : Începând din 2006 este în vigoare regula conform căreia, dacă ziua de sărbătoare coincide cu una de odihnă,  următoarea zi va fi considerată nelucrătoare.

12 noiembrie

Ziua Constituției

Constituția Republicii Azerbaidjan adoptată în 1995 a devenit a patra Constituție a statului azer, reflectând noua lui transformare istorică. Istoria evoluției constituționale a Republicii Azerbaidjan revine în cea mai mare parte perioadei aflării sale în componența URSS.

Prima Constituție a Azerbaidjanului a fost adoptată la 19 mai 1921 la Congresul 1 al Sovietelor din Azerbaidjan. Noua redacție a Constituției Republicii Azerbaidjan care era conformă cu Constituția URSS din 1924 a fost adoptată la 14 martie 1925 la Congresul IV al Sovietelor din Azerbaidjan. La 21 aprilie 1978 a fost adoptată noua Constituție a RSS Azerbaidjan care exprima realitățile noii etape din istoria țării. Odată cu obținerea independenței a devenit necesară elaborarea unei noi Constituții. În acest scop a fost creată o comisie specială sub conducerea președintelui Heydar Aliyev. Constituția a fost adoptată de întregul popor la referendumul din 12 noiembrie 1995.

Constituția din 1995 a pus fundamentul statalității Republicii Azerbaidjan. Textul Constituției Republicii Azerbaidjan constă din 5 părți, 12 capitole și 158 de articole.12 noeimbrie este marcat în țară ca Ziua Constituției Republicii Azerbaidjan.

17 noiembrie

Ziua Renașterii Naționale

În primele zile ale anului 1988 a început agresiunea fățișă a Armeniei împotriva Azerbaidjanului. Profitând de îngăduința conducerii Uniunii Sovietice, autoritățile Armeniei au sancționat, de fapt, expulzarea din locurile de domiciliere permanentă a peste 200 de mii de azeri.

La 17 noiembrie 1988 în principala piață din Baku, în Piața Azadliq a demarat un miting pe termen nelimitat al societății civile din Azerbaidjan la care s-a fâcut auzit protestul față de acțiunile conducerii Armeniei și a Kremlinului.

Începând cu1992  la 17 noiembrie este marcată Ziua Renașterii Naționale.

31 decembrie

Ziua Solidarității Аzerilor de Рretutindeni

În fiecare an la 31 decembrie este marcată Ziua Solidarității Azerilor. Pe globul pământesc locuiesc zeci de milioane de azeri: în Iran (Azerbaidjanul de Sud), Turcia, Germania, Franța, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, în țările din Orientul Apropiat. Cea mai mare diasporă azeră se află în Rusia, ea numărând 1.5-2 milioane de oameni.

Odată cu crearea Republicii Azerbaidjan s-a schimbat și statutul social al diasporei, aceasta și-a înviorat activitatea sa multilaterală spre binele poporului azer. În 1993, prin Decret prezidențial, 31 decembrie a fost declarată Zi a solidarității naționale a azerilor.

Notă: Începând din 2006 este în vigoare regula conform căreia, dacă ziua de sărbătoare coincide cu una de odihnă,  următoarea zi va considerată nelucrătoare.

Sărbătoarea Qurban

Sărbătoarea religioasă a sacrificiului, Qurban bairamy este sărbătorită în fiecare an în toată lumea islamică. Ritualul religios al sacrificării a existat cu mult timp înainte de islam.

După cel de-al doilea an de hijra, anul transferării proorocului Mohamed de la Meca la Medina, în lumea islamică au luat naștere noi ritualuri cu sacrificii, precum ajutorarea nevoiașilor și orfanilor, aducerea de ofrande pentru îndeplinirea dorințelor. Ritualul religios al sacrificiului a apărut după întâmplarea cu proorocul Ibrahim. Lui i s-a arătat în somn, că Allah îi poruncește să i-l dea ca jertfă pe fiul Ismail pentru a se convinge de credința lui în Dumnezeu. Fiind un credincios adevărat, Ibrahim era gata să îndeplinească porunca lui Dumnezeu, la fel și Ismail era gata să se sacrifice.

În timpul sărbătorii Qurban fiecare musulman de viță nobilă trebuie să sacrifice un animal și să împartă carnea lui nevoiașilor și orfanilor. Actul sacrificiului este chemat să-l înalțe spiritual pe om până pe culmile adevăratei credințe. În Coran scrie: „Allah nu are nevoie nici de carnea, nici de sângele animalului, ci numai de credința voastră”.

Sărbătoarea Qurban ține 2 zile.

Notă: Din 2006 este în vigoare regula că atunci, când o zi de sărbătoare coincide cu una de odihnă, ziua următoare va fi considerată nelucrătoare.

Sărbătoarea Ramazan

Sacra lună Ramazan a fost stabilită pentru musulmani într-al doilea an al hijrei (în anul 622). Luna Ramazan îi învață pe oameni să primească cu toată inima îndemnurile lui Allah, trecând prin suferințe trupești și întărirea spiritului. În această lună musulmanii țin post – orucluq.

Istoria orucluqului începe din anul al doilea al hijrei, când proorocul Mohamed a instituit în orașul Medina luna Ramazan pentru musulmani. Anume în una din ultimele 10 nopți ale Ramazanului, Allah a dăruit Coranul musulmanilor. Se spune că acest eveniment a avut loc în noaptea de 23 spre 24 sau în noaptea de 26 spre 27. Această noapte se cheamă „lailat al Kadr”, adică marea și atotputernica noapte. În Coran se spune despre această noapte: „Noi am adus, cu adevărat, în această noapte drept dar, forța, atotputernicia, această noapte este mai mare decât mii de luni, îngerii au pogorât pe pământ și așteaptă porunca lui Allah în această noapte până se va face ziuă” (97:1-5).

În timpul postului Orucluq nu se permite ca în timpul zilei să se mănânce, să se fumeze, să se aducă la îndeplinire obligațiile conjugale și altele. Fac excepție copiii, femeile însărcinate, oamenii care suferă de boli grave, luptătorii și călătorii. Orucluq începe când apare Luna nouă și durează 29-30 de zile. În Coran se spune: „Mâncați, beți până când veți deosebi firul negru de cel alb, apoi țineți orucluq până la venirea întunericului”. (2:187).

Orucluq a existat și înaintea Islamului. Despre aceasta se spune în Coran: „Precum vi s-a poruncit vouă să țineți orucluqul, așa și predecesorilor voștri le-a fost dat aceeași poruncă”.

Orucluq se încheie cu sărbătoarea id-al-fitr. În această zi toți musulmanii bogați și înstăriți trebuie să-i ajute pe musulmanii săraci. Din 1993 sărbătoarea Orucluq se marchează la nivel de stat.

Sărbătoarea Ramazan durează 2 zile.

Notă: Începând din 2006 este în vigoare regula conform căreia, dacă ziua de sărbătoare coincide cu una de odihnă, următoarea zi va fi considerată nelucrătoare.